skip to Main Content
+40786.218.431 contact@autismus.ro

Despre noi

Numele meu este Elena, apropiatii imi spun Ella. Sunt mama a doi copii minunati – Cezar (10ani) si Anastasia (6ani).

autismus-ro-anastasia-1
autismus-ro-son-rise-1
autismus-ro-delfinoterapie-2

2013

Totul a inceput in anul 2013, Anastasia avea deja 1 an si eu le spuneam medicilor ca ceva nu este bine, nu este cum ar trebui sa fie. Nu am primit decat raspunsuri de genul ”Mamico, trebuie sa ai rabdare, asa este cu prematurii!” Anastasia s-a nascut la 31 de saptamani, avea 1380 grame, cu un Apgar 8 a avut nesansa sa se infecteze in spital si a luptat timp de 4 zile cu septicemia si toate complicatiile, pentru că doamna neonatolog considera ca este mai usor sa piarda o mama un copil decat sa raporteze la minister o infectie nozocomiala.

2015

In anul 2015, septembrie, am inscris-o la gradinita, fiind deja in pragul depresiei pentru ca Anastasia nu ma lasa sa o ating, fugea mereu de oameni, nu vorbea, tot ceea ce auzeam erau tipete. Educatoarea, o femeie extraordinara, m-a sfatuit sa merg cu ea direct la un control neurologic. Pentru a doua oara in viata, am realizat ca instinctul de mama nu greseste, ca nu sunt o nebuna pesimista ci doar imi cunosc copilul si imi ascult inima.

Noiembrie 2015, nu voi uita niciodata acea zi….dupa ce a fost consultata, medicul m-a privit si mi-a spus : ”comportament cu note de autism,retard in dezvoltare, etc.. este prea mica pentru o evaluare complexa. O punem pe tratament cu Rispolept și Encephabol.” – nu i-am administrat medicamente si nu o fac nici in prezent. A fost o palma destul de dura si lucurile nu se opreau aici. Am inceput cautarile, terapii comportamentale, terapii alternative, etc. Astfel am aflat despre ABA, terapia cu delfini, pogramul The SON RISE®. La vremea respectiva inscrierea la un modul The SON RISE® era un vis nu doar datorita faptului ca trebuia sa ajung in SUA ci si a pretului – 2.500 USD/ modul, cursul avand 3 module.

2016

La sfarsitul lui Noiembrie, am avut ocazia sa ajung in Mexic si am aflat ca in orasul in care eram exista un centru de delfinoterapie. Costurile unei sesiuni erau mai mici decat in Turcia dar trebuia sa ajung aici cu Anastasia, trebuia sa il las in tara pe Cezar ca sa continue studiile si cel mai mare impediment era costul biletelor de avion. In 2016, lucram ca reprezentant medical, la sfarsitul lunii martie am demisionat pentru ca intrasem cu adevarat in depresie si trebuia sa lupt pentru Anastasia. Am stat in Mexic 2 luni si jumatate, timp in care Anastasia a beneficiat de 40 de sesiune de terapie. A fost minunat, era un alt copil…. asta pana cand am revenit in tara si m-am lasat convinsa sa o duc la terapie ABA. Asta am si facut iar dupa nici două luni Anastasia a redevenit copilul care era inainte: tipete, agresivitate, nu lasa pe nimeni in jurul ei…. Am pierdut tot ce recuperasem cu delfinoterapia, absolut tot, eram din nou în punctul 0.  Imi reluasem serviciul, intrasem in viata de robot, trista si dezamagita.

2017

Ianuarie 2017- am aflat ca cei de Autism Treatment Center of America vin in Franta pentru primul modul, a fost momentul in care s-a aprins din nou un licar de speranta in sufletul meu. Am ajuns in Franta si am fost uimita de abordarea The SON RISE®, rezonam si rezonez in continuare cu aceasta abordare, cu acest mod uman, bazat pe acceptare si intelegere.

Am inceput sa aplic imediat fara sa ma astept la miracole dar, au aparut alte probleme medicale si am fost din nou data peste cap. In august 2017, in urma unor analize pe care am simtit ca trebuie sa le fac a rezultat ca markerul tumoral Calcitonina este crescut. Am fost la spital si mi s-a spus sa stau linistita, nu e nici o problema.

2018

Diagnosticul in 2018 era Autism sever, ADHD, hiperkinetism, atrofie corticala fronto parientala, predominant lateral dreapta. WOW!!! Pe langa toate acestea, chiar asa, ce importanta mai avea un marker tumoral????

Toata lumea ma sfatuia sa renunt la servici ca sa stau cu Anastasia, lucru care in momentul respectiv era imposibil datorita ratelor pe care le aveam si inca le mai am la banca.

Stiam ca imi va fi greu si am avut nevoie de 7 luni ca sa decid ca e momentul sa ma dedic recuperarii Anastasiei.  Am luat legatura cu cei de la centrul de delfinoterapie si am decis sa venim din nou in Mexic. Pe perioada a trei luni de zile m-am implicat ca terapeut voluntar si astfel am ajutat-o atat pe Anastasia cat si alti copii care sosesc aici. Am fost invitate sa revenim si in 2019, an in care speram sa putem crea in cadrul centrului o zona de integrare senzoriala si un spatiu destinat parintilor. Iubesc acesta implicare a celor de aici, nu dau inapoi atunci cand e vorba sa faca ceva pentru a putea ajuta. Anastasia e facut pasi imensi, vine cand este strigata, crizele au scazut ca numar si intensitate, incearca sa repete cuvinte, se cuibareste in bratele mele si e geloasa cand ma vede cu un alt copil in brate.

Cam asta este povestea noastra, o poveste cu suisuri si coborasuri, o poveste minunata pe care am decis sa o scriem noi si ne asumam fiecare decizie, fiecare pas. Vom descoperi poate o mie de feluri in care nu poti recupera un copil cu autism pana cand vom descoperi ceea ce o poate recupera pe Anastasia. Voi fi judecata, criticata pentru fiecare esec dar….. atata timp cat fiecare incercare are la baza iubirea neconditionata, atata timp cat Anastasia va continua sa fie copilul fericit de acum, nu imi pasa. Eu o IUBESC pentru tot ceea ce este, asa cum este!!!!

Implica-te si tu

Acum că știți despre noi, vrem să vă cunoaștem. Aflați cum vă puteți implica astăzi!

Back To Top